Întrebări frecvente

Când ANANYA are răspuns la orice întrebare…

  1. Cum ştiu că yoga este pentru mine?

Prin practica yoga fiecare dintre noi reuşeşte să se conecteze la momentul prezent, să se concentreze mai mult pe părţile pozitive ale propriei persoane şi ale vieţii în general, să fie mai relaxat şi să dezvolte încrederea în sine. Yoga vine cu numeroase beneficii pentru corp şi minte. Iar dacă simţi că cel puţin unul dintre ele merită să ţi-l însuşeşti, atunci yoga este pentru tine. Important este să alegi locul potrivit în care să redescoperi starea de bine.

  1. Cum ar trebui să mă pregătesc pentru prima şedinţă de yoga?

Pentru a merge la yoga nu este necesară nicio pregătire fizică specială sau cheltuieli suplimentare pentru echipament. Pentru că yoga înseamnă automat mişcări ale corpului (aplecări, răsuciri, întinderi), îţi recomandăm ca ultima masă consistentă să fie luată cu cel puţin 2-3 ore înainte de şedinţă. Este important să existe timp pentru o digestie bună astfel încât să nu apară senzaţia de disconfort când încerci posturile yoga. De asemenea, asigură-te că vei consuma suficientă apă zilnic, astfel încât organismul tău să fie bine hidratat înainte de orice şedinţă de yoga. În rest, puţină curiozitate este tot ce trebuie pentru a fi complet pregătit/ă pentru a descoperi esenţa yoga.

  1. Pot veni direct la o clasă de yoga sau este necesar să fac rezervare?

În casa ANANYA te aşteptăm oricând, înainte de începere unei clase de yoga (ideal cu cel puţin 10 minute în avans) şi în limita locurilor disponibile. Pentru a te asigura că vei avea acces la şedinţa de yoga atunci când îţi doreşti, îţi recomandăm să faci o rezervare.

  1. Ce echipament este necesar pentru a practica yoga?

Îmbrăcămintea sport lejeră, care lasă pielea să respire, este alegerea potrivită pentru o clasă de yoga. Îţi recomandăm să renunţi la şosete şi să experimentezi asanele (posturile) cu tălpile goale pentru o mai bună aderenţă şi pentru a menţine echilibrul.

  1. Abonamentul meu poate fi folosit şi de către altcineva?

Pentru a te beneficia de toate avantajele yoga şi meditaţiei, nu îţi recomandăm să împarţi dreptul tău la această experienţă unică. În unele locuri se spune “Abonamentul nu este transferabil”. Noi îţi spunem că vei fi atât de încântat/ă de rezultate încât vei încerca noi stiluri de yoga şi vei dori să trăieşti cât mai des starea perfectă prin meditaţie. Abonamentul este doar pentru tine.

  1. Nu cred că sunt flexibil/ă. Mă împiedică să facă yoga?

Pentru a face yoga este suficient să îţi doreşti şi să fii prezent/ă la şedinţe în funcţie de timpul tău.  Astfel, nu este nevoie să fii flexibil/ă pentru a începe să faci yoga. Flexibilitatea este tocmai un rezultat de care te vei bucura practicând yoga şi care se îmbunăţăţeşte prin experienţă. La yoga nu există competiţie, ceea ce înseamnă că nu trebuie să te compari cu ceilalţi cursanţi sau să îţi forţezi limitele. Cel mai important este să te bucuri de yoga în sine şi de trăirile pe care le ai în acele momente.

  1. Mă ajută yoga să slăbesc?

Da, deoarece yoga implică automat mişcări care, deşi nu foarte rapide, influenţează remodelarea corpului şi întărirea muşchilor prin practică pe termen lung. Mai mult, persoanele care urmează şedinţe de yoga îşi vor respecta din ce în ce mai mult corpul şi vor decide astfel să aibă un stil de viaţă sănătos, corectând alimentaţia şi fiind mult mai active fizic.

  1. Pot face yoga dacă sunt însărcinată?

Pentru viitoarele mămici, yoga este o terapie în sine, cu efecte benefice asupra fizicului şi stării spirituale. Înainte să vii la yoga, îţi recomandăm să vorbeşti cu medicul tău pentru a te asigura că nu există niciun risc. Cum în lunile de sarcină apar diverse schimbări fizic şi mental, de altfel normale şi specifice acestei perioade, yoga este un remediu excelent: scapi de durerile de spate care apar în timpul sarcinii, reduci stările de greaţă, înveţi să respiri profund, scapi de stres şi devii mai relaxată. Astfel, te vei pregăti armonios pentru un moment atât de frumos cum este naşterea copilului tău.

  1. Care sunt beneficiile asupra psihicului?

Cei mai mulţi oameni aleg să practice yoga pentru efectele pozitive asupra sănătăţii spirituale. Prin yoga şi meditaţie toată atenţia noastră este îndreptată către noi înşine, aşa cum ar trebui să se întâmple mereu, ceea ce ne ajută să fim într-o stare profundă de regăsire de sine. Să ajungi să te înţelegi şi te accepţi aşa cum eşti, să simţi calmul şi pacea interioară, să te reîncarci cu energie pozitivă şi optimism şi să ridici nivelul încrederii în propria persoană înseamnă să te bucuri de efectele benefice ale deciziei tale de a practica stilul de yoga dorit.

  1. Cum aleg stilul de yoga potrivit pentru mine şi cât de des ar trebui să practic yoga pentru a mă bucura de toate beneficiile?

Stilul de yoga este bine să fie ales în funcţie de nivelul tău de experienţă şi de obiectivele personale, dacă doreşti să te focusezi mai mult pe beneficiile pentru corp şi dacă îţi doreşti să faci mişcări mai relaxante sau mai solicitante. Pentru a şti exact care este potrivit pentru tine, descoperă aici [link catre pagina stiluri de yoga] fiecare stil de yoga.

Faptul că ai decis să te apuci de yoga este un pas extrem de important în descoperirea stării de bine. Frecvenţa cu care să mergi la o şedinţă de yoga pe săptămână depinde de disponibilitatea şi dorinţa ta de a te bucura mai mult de acest stil de viaţă. Fiecare şedinţă de yoga are o serie de beneficii care se resimt în timpul practicii, imediat după şi pe termen lung, astfel încât să te bucuri intens de starea de bine.

“My body is my temple and asanas are my prayers”

B.K.S Iyengar, Yoga Guru

Take some time. Treat yourself. You deserve it.

Yoga
MASAJ